MOTIVAȚIA ȘCOLARĂ

images-10Fiecare om are posibilitatea să facă alegeri diverse și să urmeze căi proprii de acțiune. Nu toate acțiunile noastre se finalizează cu reușite. Unele au ca final eșecul care fie ne mobilizează să căutam soluții salvatoare, fie ne determină să renunțăm la orice fel de tentativă de căutare. De cele mai multe ori succesul ne poate motiva să mergem mai departe pe drumul ales, alteori, o paradoxală teamă de succes ne diminuează puterea de a ne urmări obiectivele.
Rămânem de foarte multe ori uimiți de forța pe care o au unii oameni în a urmări și a-și atinge țintele propuse ce par imposibil de atins. Alteori, vedem în jurul nostru oameni ce depun eforturi extraordinare pentru a face lucruri pe care noi înșine le realizăm foarte ușor. În alte cazuri, chiar noi suntem surprinși de faptul că nu putem realiza acțiuni pe care altă dată le finalizam cu multă ușurință.
Explicația pentru cele expuse mai sus poartă un singur nume, motivația. Este un proces psihic care acționează ca un câmp de forțe (Kurt Lewin) în care se află atât subiectul cât și obiectele, persoanele, activitățile. Epoca în care trăim este dominată de o puternică expansiune a ştiinţei şi tehnicii în toate sectoarele de activitate şi de accelerarea continuă a ritmului de viaţă.
Noul ritm de viaţă care solicită omul într-o măsură mai intensă, din punct de vedere social, cultural şi profesional se răsfrânge şi asupra elevului. Ca urmare elevul participă activ la viaţa ştiinţifică, artistică, sportivă. La toate acestea, adăugând şi solicitările diferitelor mijloace de informaţie – presa, radioul, televiziunea, internetul- se conturează imaginea complexă a condiţiilor sociale care acţionează în procesul de pregătire a tinerilor.
Creşterea rapidă a volumului de informaţii în toate domeniile, uzura accelerată a cunoştinţelor, pretinde adaptarea continuă a obiectivelor şcolii, a conţinutului, a formelor şi metodelor de învăţământ acestei dinamici informaţionale. Toate aceste condiţii externe influenţează elevii orientându-i în însăşi atitudinea lor faţă de învăţare, care, la cei mai mulţi dintre ei, este activă şi conştientă, corespunzând cerinţelor mereu crescânde ale societăţii.
Creşterea volumului informaţiei a dus mai ales la încărcarea planurilor de învăţământ, a programelor şi manualelor şcolare, ceea ce a dus la suprasolicitarea funcţiilor mnezice. Fireşte că aceste condiţii afectează randamentul activităţilor elevului şi uneori chiar sănătatea lui. Cauzele acestei situaţii ar trebui căutate mai ales în predare (volum mare de cunoştinţe) şi de asemenea, în lipsa unei motivaţii puternice la şcolari faţă de sarcinile lor.
Totodată, motivaţia nu trebuie considerată şi interpretată, ca un scop în sine, ci pusă în slujba obţinerii unor performanţe înalte. Performanţa este un nivel superior de îndeplinire a scopului. Din perspectiva învăţării şi nu numai, ceea ce interesează este valoarea motivaţiei şi eficienţa ei propulsivă. În acest context, problema relaţiei dintre motivaţie şi performanţă are nu doar o importanţă teoretică, ci şi una practică.
În cadrul activităţii trebuie să ne mulţumim nu cu orice fel de performanţe, ci cu performanţe cât mai bune, cât mai înalte, care să însemne nu doar o simplă realizare a personalităţii, ci o autodepăşire a posibilităţilor ei. Stimulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese şi autodepăşiri evidente poartă denumirea de nivel de aspiraţie. Acesta trebuie raportat la posibilităţile şi aptitudinile elevului (un şapte va fi un nivel de aspiraţie crescut pentru elev slab, acceptabil, pentru unul mediocru, dar o decepţie, pentru unul bun). Pentru elevii slabi şi mediocri, nivelurile de aspiraţie relativ scăzute reprezintă succes, în timp ce pentru cei cu aptitudini, un regres, ei vor regresa chiar şi sub raportul valorificării capacităţilor de care dispun. De aceea, este bine că nivelul de aspiraţie – pentru a avea un efect pozitiv – să fie cu puţin peste posibilităţile de moment. Nu trebuie uitat niciodată că discrepanţa prea mare dintre capacităţi şi aspiraţii este periculoasă.

În concluzie, succesul are un rol mobilizator, conduce la dorinţa de a învăţa şi de a obţine rezultate bune, pe când insuccesul, dacă este întărit şi de aprecierile profesorului, poate descuraja, ducând la lipsa de interes faţă de actul educativ.
Şi să nu uităm: formarea personalităţii umane, ca proces complex de devenire şi formare, nu se poate realiza decât strâns legată de activitatea de educaţie şi învăţare.

  • metamorphosis.cjrae-galati.ro