8 lucruri pe care să le facă copiii, de unii singuri, până la vârsta de 13 ani

Cum anume ai putea crește un adult competent dacă faci mereu totul în locul copiiilor tăi?

Încearcă să te ferești din a face aceste opt lucruri pentru copiii tăi adolescenți în timpul anului școlar

1. Să îi trezești dimineața

Dacă încă îl mai trezești pe micuțul Andrei dimineața, e momentul să lași alarma de la ceas să își facă treaba. Copiii mei au fost obișnuiți să se trezească singuri în diminețile în care merg la școală încă din școala generală. Sunt zile în care câte unul dintre ei aleargă bezmetic prin casă pentru că mai sunt doar câteva minute până când trebuie să iasă pe ușă. Butonul de amânare a alarmei nu mai pare atât de luxuriant atunci când te face să sari peste micul dejun.

Am auzit o mămică afirmând că băieții ei adolescenți sunt atât de drăguți, încât îi este nespus de drag să îi trezească în fiecare dimineață. Te rog, oprește-te! Și eu, ca și tine, cred că băieții mei sunt adorabili, însă scopul nostru este să creștem adulți funcționali.

2. Să le pregătim micul dejun și prânzul

Almarma mea de dimineață este dată de sunetul pe care îl fac copiii mei atunci când își spală castroanele după ce au mâncat lapte cu cereale. Treaba mea este să mă asigur că există mâncare în casă astfel încât ei să aibă ce mânca la micul dejun și ce să își ia pachet la prânz.

O prietenă m-a întrebat: “Da, bine, dar cum știi ce anume își iau la pachet pentru școală?”. Nu știu. Eu știu ce anume am în cămară și depinde de ei ce anume consideră drept potrivit pentru masa lor de prânz de acolo. Mai sunt doar câțiva ani și nu voi ști nici ce mănâncă, nici cât, nici unde, atunci când ei vor fi la universitate, așadar este important să facem câțiva pași pentru acceptarea acestei realități.

3. Să le completați actele

Am mulți copiii, ceea ce echivalează cu foarte multă hârțogăraie la începutul fiecărui an școlar. Am ajuns să urăsc această activitate, până când copiii au crescut suficient încât să își poată completa propriile acte. Adolescenții mei sunt așteptați să își completeze singur actele, așa cum știu ei mai bine. După ce le completează, le așează pe o mapă pe care mi-o lasă în bucătărie astfel încât să le citesc și să le semnez. Le semnez și le pun pe birourile lor. Responsabilizați-vă adolescenții! Vor fi nevoiți să completeze formulare și acte atunci când vor aplica la universități și când își vor căuta o slujbă și au nevoie să știe cum anume să procedeze fără intervenția voastră.

4. Să le duceți obiectele uitate

Luni dimineață ne grăbeam să ieșim de pe străduța noastră în drum spre școală, când fetița mea și-a dat seama că și-a uitat telefonul mobil. “Mama, trebuie să ne întoarcem!”. Un alt copil și-a dat seama că și-a uitat echipamentul de sport proaspăt spălat și împăturit lângă mașina de spălat. Am frânat cu ezitare în timp ce contemplam ideea de a ne întoarce. Dar nu. Am plecat mai departe, pe măsură ce în fața ochilor mi-a apărut imaginea lor jucându-se pe telefonul mobil chiar înainte să ieșim din casă.

Părinților nu le lipsesc oportunitățile de a le arăta adolescenților lor care sunt consecințele naturale ale comportamentelor lor. Ai uitat ceva? Simte durerea acestui lucru. Copiii pot, de asemenea, să vadă că poți să îți vezi de treaba ta într-o zi, fără a te lăsa consumat de o greșeală făcută.

Noi avem, de asemenea, o regulă și anume: fără mesaje rugătoare de la școală pentru ca mama și tata să le ducă obiectele uitate. Încă se mai întâmplă asta, însă avem dreptul să le răspundem “uh, ce aiurea”.

5. Să faci din greșelile lor planuri de urgență

Proiectele pentru școală nu sunt date de pe o zi pe alta. Din acest motiv, eu nu alerg pe ultima sută de metri să caut materiale pentru un proiect care trebuie finalizat acum. Am adunate mai mereu mai multe materiale la îndemâna copilului care amână până în ultimul moment lucrurile. Însă, dacă ai nevoie de materiale extra, e nevoie să aștepți pentru ele. Nu te grăbi să alergi fără suflare la magazin pentru a compensa pentru lipsa de planificare a copilului tău.

Acesta este un subiect bun de discuție la întâlnirile de familie săptămânale. Are unul dintre copii vreun proiect ce urmează a fi predat și pentru care are nevoie de materiale suplimentare pe care să le cumpărăm sătpămâna asta de la magazin?

6. Să le sortezi și speli hainele

Cum? Nu mi-ai spălat pantalonii scurți?” Acest răspuns e destul de des întâlnit la copiii care își pot ieși din minți gândindu-se că tu, ca părinte, ești singurul care poate spăla lucrurile tuturor în casă. Din când în când, copiii au nevoie de câte un reminder că noi nu lucrăm pentru ei. Momentul în care ei cred că acesta este rolul nostru principal în viață, acela de angajat al copilului, este momentul în care le pun în brațe sarcina de a sorta și spăla lucrurile.

În mare parte a zilelor, eu sunt cea care spală lucrurile, copiii doar împăturindu-le și punându-le în dulap, însă ei sunt capabili să se ocupe de întreg procesul atunci când este nevoie.

7. Să trimiți e-mail-uri și să le suni profesorii și antrenorii  

Atunci când copilul tău are probleme cu unul dintre profesori sau cu antrenorul său, va trebui să se ocupe de acest lucru direct. Nici într-un caz nu se va întâmpla ca noi, în calitate de părinți, să chestionăm un antrenor sau un profesor sau să îi sunăm sau să le scriem despre ceva ce ține de relația profesor – elev. Nu fiți acel gen de părinți supraimplicați. Învățați-vă copiii că dacă se întâmplă ceva ce este suficient de important pentru ei, au nevoie să știe cum să gestioneze lucrurile de unii singuri sau, cel puțin, să vă ceară ajutorul.

8. Să vă amestecați în activtățile legate de școală

Lăsați stiloul jos, dragi părinți. În mare parte a timplului, recunosc sincer, nu știu ce teme au copiii mei de pregătit pentru școală. Vorbim despre proiecte și despre teme la cină, însă am avut mereu așteptarea de la copiii noștri ca ei să își însușească rezultatele muncii lor. Au fost momente în care au câștigat multiple diplome, certificate și concursuri pe propriile puteri și alte momente în care rezultatele nu au fost atât de mulțumitoare.

Acele aplicații și site-uri pe care părinții pot intra pentru a vedea fiecare detaliu cu privire la notele și temele copiilor de la șocală, nu ajută deloc în cazul acestei epidemii de supra-parentare.

O dată la câtva timp, îmi rog copiii să îmi aducă carnetul de note și să mi-l arate, deoarece vreau ca ei să știe că îmi pasă. Am observat că fata noastră șchiopăta la sfârșitul anului școlar trecut și faptul că am conștientizat acest lucru a ajutat-o să recupereze, însă nu îmi asum acest lucru ca una dintre responsabilitățile mele zilnice și nici tu nu ar trebui să faci asta.

Care este obiectivul tău ca părinte?

Este obiectivul tău acela de a crește adulți capabili și competenți?

Dacă da, atunci haideți să facem câțiva pași în spate în ariile în care adolescenții noștri se pot descurca și singuri. Știu că sunt încă bebelușii noștrii și ne simțim bine să îi mai ținem în brațe încă puțin, dar cu toată seriozitatea, este la latitudinea noastră să creștem persoane capabile.

Vreau să mă simt încrezătoare, atunci când le dau drumul copiiilor mei în lumea reală, că ei vor reuși să fie bine deoarece m-am dat puțin în spate și i-am lăsat să navigheze printre eșecurile și dificultățile vieții reale de unii singuri și că sunt pe propriile lor picioare.

Deci, vă rog, nu mă judecați dacă copiii mei se împleticesc prin casă, aruncându-și niște biscuiți în ghiozdan pentru prânzul de la școală înainte de a alerga grăbiți să prindă autobuzul.

E totul cu un scop, dragi prieteni!

Sabina Strugariu, paginadepsihologie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *